CE ÎNSEAMNĂ SĂ FII PROACTIV?

CE ÎNSEAMNĂ SĂ FII PROACTIV?

În Dicționarul Explicativ Online al limbii române, cuvântul proactiv are mai multe definiții, nu insist asupra lor, puteți căuta și voi, dar una dintre acestea atrage atenția: anticipator. Și mai atrage atenția definiția acestui cuvânt din pespectiva controlului acțiunii care provoacă o schimbare și nu așteaptă un deznodământ prealabil pentru a reacționa. Mai simplu spus, a fi proactiv înseamnă a schimba lucrurile din mers.

De aici până la folosirea cuvântului proactiv în management, în business sau chiar în politică nu a mai fost decât un pas. Vocabularul modern ține proactivitatea la mare preț, mulți oameni de afaceri și manageri considerând-o oarecum sinonimă cu dinamismul sau cu viteza de reacție. Există niște caracteristici comune, e adevărat, dar această interpretare este incompletă.

Căutăm într-un alt dicționar, unul dedicat afacerilor, și suntem mult mai aproape de conceptul de proactivitate în adevăratul sens al acestuia. Business dictionary  definește proactivitatea ca fiind acel tip de comportament care are ca scop identificarea și exploatarea oportunităților, dar și luarea de măsuri împotriva unor probleme sau amenințări potențiale.

Dacă aplicăm definiția pe propria noastră companie și descoperim că nu suntem proactivi, înseamnă că avem câteva probleme. Avem o capacitate redusă de a  anticipa, avem o capacitate de decizie frânată de impresia că numai după ce am ratat, eventual, un obiectiv putem îndrepta proiectul și, nu în ultimul rând, avem un deficit de înțelegere a realității. Mediul în care ne mișcăm ne cere această capacitate de anticipare.

Ce înseamă să fii proactiv? La #BerolinaRO am răspuns demult la această întrebare. Unul dintre lucrurile care ne caracterizează în relația cu partenerii și clienții noștri este proactivitatea. Înțeleasă exact așa cum trebuie înțeleasă.

Foto: prestigebusinesssolutions.co.uk

UN PARTENERIAT PUTERNIC: ȘCOALA ȘI PRINTUL

Poate nu v-ați gândit niciodată cât de multe sunt domeniile în care ne bazăm pe imprimante, de câte ori facem câte un parteneriat cu aceste echipamente. Companiile private mari sau mici, instituțiile publice, cabinetele medicale sau de avocatură sau notarii – toate lucrează cu aceste echipamente. Foaia de hârtie imprimată, color sau alb-negru, cu desene, tabele sau doar cu rânduri de cuvinte, este, ca să mă exprim așa, o realitatea banală.

Un loc în care imprimantele au, de asemenea, un rol bine determinat sunt școlile și, mai ales, universitățile. Profesorii își printează cursurile, iar studenții fac la rândul lor nenumărate copii. Notițele sunt și acestea copiate în nenumărate exemplare. Și uite-așa, imprimantele, copiatoarele, scannerele sau echipamentele multifuncționalele susțin școala românească.

Desigur, păstrăm proporțiile atunci când facem această afirmație; noi, cei de la #berolinaRO nu vrem să ne împăunăm cu nimic. Nu ținem loc de bibliotecă, dar suntem (și) în biblioteci și contăm și noi, cei din industria aceasta a imprimării, în formarea viitoarelor generații. Și, chiar dacă lumea devine tot mai tehnologizată – sau, tocmai de aceea – generații după generații de studenți contează pe noi.

Pentru a merge înainte, ne reinventăm constant. Am mai scris despre acest lucru: capacitatea de reinventare ține de viziune. Chiar și atunci când prezentul e greu. Iar dacă în reforma domeniului educației nu ne putem amesteca, putem interveni în optimizarea activităților. Știm care sunt vesnicele probleme: se strică imprimantele, se termină hârtia, se golesc cartușele, se blochează hârtia între role.

Pasionați de optimizare, oferim soluții optimizate. Costuri mici, profesioniști, service pentru aproape toate modelele de imprimante de pe planetă, soluții software pentru proceselor de imprimare. Oferim soluții sub formă de …pachet:). Iar pentru universități, facem chiar prețuri speciale pentru că ne simțim bine în acest parteneriat: școală și print.

Foto: nationalprintmuseum.ie

Imprimarea și conceptul de “Business Intelligence”

Managementul modern și evoluția tehnologiilor sunt mai strâns legate decât am fi înclinați să credem. Și contează și în procese ca imprimarea.

Sunt încă multe firme în România care funcționează pe modelul firmei de familie și care evită softurile noi. Un program informatic nou presupune achiziție (costuri), învățare (alte costuri, inclusiv de timp) și adaptare. Dar sunt tot mai multe companii care au înțeles că aceste costuri sunt infinit mai mici decât eficiența pe care o aduc în buna funcționare a proceselor din companie.

Softurile de tipul Business Intelligence extrag și analizează date, oferind o oglindă “rece” a performanțelor firmelor. Scopul acestor sisteme este de a oferi premisele corecte pentru luarea deciziilor și multă vreme a fost un instrument doar al managementului. În timp, instrumentul a intrat în arsenalul mai multor angajați (sau chiar al tuturor angajaților, în funcție de profilul companiilor). S-au putut astfel seta obiective individuale sau la nivel de echipă, totul s-a putut și se poate măsura cu acuratețe.

Conceptul s-a extins și spre activități cu un anume specific dintr-o firmă. Logistica, gestiunea sau departamentul de IT&C folosesc instrumente informatice specifice. Imprimarea este și aceasta o activitate cu un specific propriu. Multe companii folosesc în mod curent imprimantele, iar undele dintre aceste firme, chiar dacă sunt mai mici, imprimă mult pe hârtie. Cabinetele de avocatură, notariatele sau cabinetele medicilor de familie. Firme mai mari sau chiar mari, cum sunt cele furnizoare de utilități, de exemplu, au imprimante în fiecare birou sau pe fiecare etaj. Ei, bine, sunt nenumărate situațiile în care, pentru că preferă să le gestioneze cu forțe proprii și necalificate, procesele de imprimare se “îneacă” frecvent: se termină hârtia, se golesc cartușele, se blochează hârtia între role șamd.

Berolina România oferă astfel de soluții inteligente pentru printing. Costuri mici, profesioniști, service, soluții software de monitorizare proceselor de imprimare. Un pachet cu un cost predictibil, pe care îl poți monitoriza oricând și care îți rezolvă toate problemele legate de printing.

Optimizarea, un proces mai mult decât necesar

Cuvântul optimizare definește un fenomen mult mai larg decât ar părea la prima vedere. Bineînțeles, optimizarea este extrem de prezentă în lumea programelor digitale. Toate softurile pe care le avem pe computere trec prin procese de optimizare. Toate programele de operare sau cele antivirus afișează periodic update-uri. La fel, website-urile sau aplicațiile de pe smartphone.

Marketingul online se sprijină și acesta pe optimizare. De exemplu, apari mai sus (mai în față) în căutările Google (nu numai, dar mă refer la Google pentru că peste 90% dintre români folosesc acest motor de căutare) dacă ai implementat metode de Search Engine Optimization (SEO).

Dar și în viața de zi cu zi optimizăm lucrurile. Nu numim astfel mutarea hainelor de vară în fundul dulapului sau în cutii și încărcarea umerașelor cu sacouri groase și paltoane, dar tot un proces de optimizare este și acesta. Așa cum zile de optimizare sunt și zilele dedicate curățeniei generale, când aruncăm sau donăm lucruri, haine, jucării care nu ne mai trebuie.

Economiștii, atunci când vorbesc despre acest proces, înțeleg alegerea celei mai bune scheme de business (în ansamblu sau dedicată unui segment) din cât mai multe posibile. Resurse cât mai puține, viteză cât mai mare, rezultate cât mai bune. Cu alte cuvinte, optimizarea înseamnă creșterea randamentului.

Cum se aplică optimizarea în domeniul nostru, al imprimantelor? Foarte simplu. Intrați pe website-ul nostru (optimizat, desigur). Lăsați imprimantele în grija noastră (dacă nu aveți, le puteți cumpăra sau închiria de la noi). Problemele cu schimbarea cartușelor cu toner, cu blocajele acestor aparate sensibile sau cu reparațiile nu trebuie să vă mai preocupe. Și scad și costurile.

Imprimantele nu fac politică

S-a deschis sezonul electoral, iar consumul de hârtie a crescut proporțional cu agitația politică. Imprimantele fierb și ele. Dincolo de milioanele de afișe, flyere, broșuri care năpădesc străzile și cutiile poștale, limitele celor mai multe imprimante au fost și sunt și ele forțate.

Oficial, la Biroul Electoral Central au fost înregistrați 4.251 de candidați pentru Camera Deputaților și 2.226 pentru Senat. Dosarele de candidat, atât cele depuse la partide, cât și cele depuse la Biroul Electoral au fost făcute în mai multe exemplare. Dosarele sunt voluminoase, trebuie să conțină o grămadă de informații – de la CV-uri până la declarații de avere și de interese. Cu alte cuvinte – foarte, foarte multe hârtii, toate scoase la imprimantă.

Un alt loc al hârtiilor trecute prin imprimante este în buzunarele candidaților și conțin discursurile pregătite pentru întâlnirile cu alegătorii. Hârtii mai pot fi văzute și pe mesele în jurul cărora se adună competitorii în cadrul emisiunilor de televiziune. Cum spuneam, imprimantele, copiatoarele și scannerele – individuale sau multifuncționale -, zbârnâie în această perioadă.

Evident, apar și problemele. Se termină tonerul, se blochează foile de hârtie pe traseu, se termină hârtia sau, uneori, bietele aparate chiar se strică. Secretarele, administratorii IT sau managerii însărcinați cu logistica pierd timp, consumă energie și chiar se enervează; când ai mai mare nevoie, atunci nu merge imprimanta!

Ce e de făcut? Cea mai simplă soluție este să lucrați cu specialiști. Epuizate, imprimantele (care nu fac politică) au nevoie de îngrijire. Arhitecții printing-ului de la Berolina știu ce au de făcut.

Imprimantele par, uneori, niște doamne

Am citit un articol pe HotNews despre faptul că lumea IT&C, deși dominată de bărbați, se deschide tot mai mult pentru femei. Astfel, la un centru IT&C din București, aproximativ 40% din cei care aplică pentru un job în domeniu sunt doamne și domnișoare.

M-am gândit dacă am putea grupa echipamentele IT, ipotetic, desigur, pe sexe. Computerul ar fi cu siguranță bărbat. Computerul, de birou sau portabil, organizează, scrie, lucrează și prelucrează informații și, nu în ultimul rând, decide. Transmite comenzi. Are memorie, acționează rapid (viteza mai depinde și de vârstă, e drept) e sprijinul comandantului său suprem. Ca să țin linia militară, computerul este generalul care dă ordinele gândite de cel (sau cea) care apasă butoanele tastaturii sau manevrează mouse-ul.

Întrebarea care urmează firesc este: ce este imprimanta? Continuând jocul, imprimanta este mai degrabă o femeie. Răspunde la cererile bărbatului (computerul), face mai multe lucruri pe care masculul nu le-ar face – scanează, copiază, tipărește. Furnizează hârtii pe care sunt imprimate lucrările “capului”. Pe de altă parte, cere atenție, trebuie să ai grijă de imprimantă, să aibă mereu trusa de tonere (colorate sau nu) la îndemână, capetele de printare trebuie curățate și are nevoie mereu de hârtie. De multe ori face crize, refuză comenzile, se răzvrătește și produce iritare în birou.

Alteori însă, mai ales dacă ai încredințat operarea imprimantelor unor profesioniști cum suntem noi, cei de la Berolina, lucrurile se schimbă. Te poți bucura de prezența eficientă și discretă a acestora în spațiul tău de lucru. Nu mai ai pe cap îngrijirea lor. Tonerele și service-ul te costă mai puțin, iar iritarea proastei relații cu imprimantele-femei dispare. În astfel de situații, imprimantele devin niște doamne :).

Capacitatea de reinventare, o cheie a succesului în business

Termenul „reinventare” este mai curând sociologic. Sau, dacă ne referim doar la persoană, se apropie de psihologie. Aparent, a reinventa înseamnă a inventa din nou ceva ce a fost …deja inventat. Contextul în care este folosit cuvântul îl așază mai degrabă în sferele ale înnoirii felului de a fi sau de a funcționa. Sună complicat, seamănă a filozofie, dar nu este deloc așa.

Orice business poate ajunge în situații de blocaj. Orice firmă poate ajunge la un capăt de drum. Situațiile pot fi nenumărate – de la blocajul financiar, la cultura organizațională greșită; de la progresul tehnologic care răstoarnă obișnuințe, la progresul tehnic care scoate din piață soluțiile vechi. Exemplele nu se opresc aici, dar eu mă opresc aici, vă las pe voi să vă imaginați – dacă nu le-ați trăit deja – situațiile-limită care v-au pus, ca manageri sau antreprenori, cu spatele la zid.

Capacitatea de reinventare este una dintre cheile ieșirii din criză a unui business. Și de a merge mai departe cu succes. Ce înseamnă? Greu de tradus pe scurt, dar în esență înseamnă să fii pregătit să te schimbi, să fii deschis, să vezi noile oportunități. Să produci schimbarea atunci când e nevoie de aceasta și să o faci fără neliniști, chiar dacă ieși din zona ta de confort, chiar dacă ești obosit sau scârbit de ceea ce se întâmplă cu sau în firma ta. Iar dacă nu o faci, ești pierdut.

Capacitatea de reinventare ține, până la urma, de puterea de a (te) vedea în viitor chiar și atunci când prezentul te sufocă.

Adaptarea la nevoile clienților este obligatorie

Niciun client nu seamănă cu altul. Unul are 20 de imprimante și are nevoie de zeci de contracte tipărite zilnic, altul are 5 imprimante și le folosește mai rar, unii printează color, ilustrează paginile cu fotografii, iar alții se limitează la text.

Unii clienți au propriile imprimante, alții le iau de la noi. Unele imprimante sunt de ultimă generație, altele sunt vechi. Adesea, echipele Berolina gestionează procese de printing cu imprimante de la firme diferite și din generații diferite în cadrul aceleiași companii.

Dacă am avea o ofertă standard, lucrurile ar fi complicate. Dar suntem recunoscuți pentru serviciile noastre inovatoare. Printingul este pasiunea noastră; identificăm nevoile fiecărui client și construim o ofertă customizată. Acesta este și motivul pentru care avem clienți din toate zonele economice: comerț, servicii și industrie. Iar pentru fiecare client am construit o soluție hardware și software unică.

După cum deja știți, avem peste 45 de ani de experiență în Europa. Dacă nu eram în pas cu trend-urile, nu am fi rezistat. Nu doar că am crescut, dar am dobândit prestigiul deja clasic al firmelor construite pe model german: avem servicii de calitate și suntem serioși. Și pentru că respectăm mediul, avem soluții ecologice marca Berolina.

Acum, la început de an, dacă vă gândiți că ar trebui să faceți predictibile cheltuielile cu printul documentelor și mentenanța imprimantelor, contactați-ne. După ce ne veți cunoaște și veți afla oferta noastră, cu siguranță că ne veți încredința managementul printului din compania dumneavoastră.

Un an nou cât mai bun!

Anotimpul înnoirilor

Toamna, la mijlocul lui septembrie, copiii aglomerează trotuarele. Magazinele s-au pregătit deja cu hăinuțe și încălțăminte, librăriile expun caiete, penare, creioane colorate.

O dată cu răcoarea, efervescența vieții crește. Toamna începe, de fapt, un nou an de muncă. Așa cum cei mici se pregătesc de școală, așa cum părinții socotesc și planifică investițiile în copii, așa și companiile purced la un nou drum. Angajații și-au încheiat perioadele de vacanțe, au venit cu forțe proaspete, multe sedii de firmă au trecut prin renovări sau zugrăveli, un aer proaspăt își face simțită prezența printre noi.

Sigur, nu e totul foarte romantic. Străzile marilor orașe sunt aglomerate, ritmul tuturor e mai alert, vacanța viitoare este cam …departe. Dar suma bucuriilor mici poate fi un reper mai mult decât pozitiv.

Ordonarea și simplificarea lucrurilor cresc dinamismul oricui. Să te așezi la birou, să deschizi sertarele și să faci ordine, să arunci hârtiile netrebuincioase, pixurile care nu mai pot fi folosite sau agrafele de birou strâmbe sunt prilej de relaxare și chiar de motivare interioară. E ca atunci când faci “curat” pe ecranul calculatorului și apeși pe butonul “empty trash”. Până la urmă, orice astfel de exercițiu este însoțit de un oftat de ușurare…

Noi, cei de la berolina, după atâția ani de prezență în piață – atât în Germania, cât și în România – știm toate aceste lucruri. Suntem pregătiți pentru a răspunde clienților noștri, pentru a-i ajuta cu ceea ce au nevoie de la noi: service și mentenanță pentru imprimante și computere, echipamente și soluții de printing aduse mereu la zi, toner, dar și …consultanță. Când toate lucrurile sunt în ordine la biroul tău, poate fi extrem de neplăcut să ți se blocheze hârtia în imprimantă sau să rămâi brusc fără toner. Așa că, suntem pregătiți să intervenim.

Vă dorim tuturor o toamnă cât mai frumoasă!

În pas cu evoluția tehnologiilor

Câteva lucruri s-au schimbat, e cert!… Noile tehnologii au redus distanțele, spațiul și chiar timpul se reinventează, iar vitezele sunt amețitoare. O serie de lucruri și acțiuni se află doar la …un click distanță. Organizarea companiilor, procesele interne, comunicarea, timpul de lucru, numărul task-urilor asumate, testarea ideilor în timp real – toate aceste lucruri determină și influențează bunul mers al lucrurilor.

Alte câteva lucruri nu s-au schimbat și nu se vor schimba niciodată. Bunul-simț, onestitatea, interesul real pentru mulțumirea clienților, punctualitatea și respectul sunt valori perene. Fac parte nu din “arsenalul” de lucru al unei companii, ci din propria construcție. Sunt cărămizi din construcția pe termen lung a unei firme care își dorește să funcționeze în piață.

Practica demonstrează zi de zi că cele două paliere – cel al valorilor, și cel al tehnologiilor moderne – sunt perfect compatibile. Mai mult, înțelegându-le și lucrând pe valori, și adoptând cu pricepere noutățile, companiile devin mai eficiente. Fac bine din două perspective – perspectiva clienților și cea a propriului progres.

În săptămânile din urmă, Berolina România a încheiat câteva parteneriate noi. Am fost aleși de firme importante, iar alegerea credem că a fost determinată de cei doi factori despre care am vorbit – furnizăm soluții de printing moderne și care cresc eficiența clienților noștri, precum și pentru că ne străduim să stăm pe valori. Calitate în furnizare și respect pentru parteneri, cam așa ar suna o scurtă caracterizare a companiei noastre.

Suntem, cum spuneam, la un click distanță de dumneavoastră. Suntem gata să lucrăm împreună. Dacă vreți să reduceți costurile de printare, dacă vreți să fiți mai eficienți, vă stăm la dispoziție 24/7.